Aproape sigur nu citești ce ar trebui să citești. Schimbă asta acum!
"Ce cărți îmi recomanzi?" este una dintre întrebările pe care le primesc cel mai des de la cei care-mi trimit mesaje.
De ce?
Pentru că există credința că ceea ce am citit eu i-ar ajuta și pe ei.
Ceea ce e adevărat.
Doar că între ceea ce bănuiesc oamenii respectivi c-am citit și ceea ce am citit eu în realitate sunt niște diferențe uriașe.
Uriașe de-a dreptul.
Totul începe cu ceea ce eu numesc "Eroarea".
Nu am făcut vredoată Eroarea
Din fericire pentru mine, n-am picat în această capcană.
De la început, am fost pe calea cea dreaptă.
Bine, nici nu aveam cum să greșesc pentru că pe atunci Eroarea nu era atât de puternică și atât de tentantă.
Mai mult, tot din fericire pentru mine, n-am deraiat atunci când majoritatea celor care citesc cărți au început să deraieze.
În fine, ceea ce-ți spun în continuare îți spun inclusiv din perspectiva unui om care vinde niște ghiduri self help pentru bărbați.
Deci dacă am vreun interes, ar fi să spun inversul a ceea ce-ți voi spune în continuare.
Ce este Eroarea și ce legătură are aceasta cu ceea ce citești
Eroarea este apucătura de-a te scufunda în literatură self help și a crede că astfel îți rezolvi problemele sau te dezvolți personal.
Ceea ce se poate întâmpla, dar cu câteva condiții esențiale:
- să înțelegi că în sintagma self help, accentul cade pe self, nu pe help. Adică tot tu ești cel care trebuie să acționeze pe baza a ceea ce înveți
- să înțelegi că simplul demers de-a cumpăra o carte self help și a o citit nu înlocuiește munca. Poți avea impresia că ai făcut ceva în direcția corectă, dar nu e suficient
- să înțelegi că dacă citești în special self help sau doar self help, riști să te robotizezi și să îți pierzi din carismă, din fluența verbală, din creativitate și chiar din umanitate
Toate aceste 3 aspecte sunt importante, toate trebuie înțelese.
Altfel, vei fi într-o continuă cursă pentru identificarea celor mai bune cărți pe care ar trebui să le citești ca să-ți schimbi viața fără însă să ți-o schimbi și fără să evoluezi la modul real.
Devii o magazie de cunoaștere searbădă, fără spirit.
În orice conversație, știi ce ar trebui făcut.
Dar tu însuți nu faci.
Sau faci doar pentru scurtă vreme.
De altfel, aceasta este o apucătură a multor pasionați de self help.
Deși participă la seminarii, la întruniri, la webinarii, deși urmăresc filmulețe motivaționale pe YouTube și citesc cărți recomandate de diverși, sunt leneși.
Leneși mai ales ca spirit, nu doar fizic.
Ce ar trebui să citești
Ca să scapi de Eroare, trebuie să faci o schimbare majoră