Știi deja ce ai de făcut. Doar că ești leneș sau fricos. Sau amândouă
Expresia "să poți privi oamenii în ochi" are un istoric bogat.
O găsești în tot felul de culturi și este bazată pe chestiuni primitive care țin de specia noastră.
În ziua de azi, are legătură cu vorbe, alegeri, fapte, atitudini care îți permit sau nu să interacționezi cu ceilalți fără să-ți fie rușine de ceea ce ai spus sau ai făcut.
De exemplu, poți privi pe cineva în ochi când știi că ai fost corect cu acel cineva, chiar dacă respectivul are o altă impresie.
Și nu doar că are altă impresie, dar te și acuză că ai fost incorect în relație cu el.
Sigur, nu-ți convine asta.
Ai vrea să-l convingi că greșește, dar dincolo de reușita ta de-a-l convinge sau nu, știi că tu ai fost OK.
C-ai fost corect.
Sau că ai făcut ceea ce tu ai putut face în situația respectivă.
De ce e important să fii împăcat cu tine însuți
Pentru că e vorba, într-un final, de două lucruri:
Deși "ceilalți" sunt implicați pentru că am spus că e vorba de "relația cu ceilalți", de fapt e vorba până la urmă de relația cu tine.
Tu cu tine trebuie să fii împăcat în legătură cu ce faci, ce spui, ce decizi etc.
Pentru că-ntr-un final, tu cu tine vei trăi cam toată viața ta și categoric n-ai voie ca cel mai apropiat om de tine să fie cineva față de care nu ai respect.
Asta și înseamnă respect de sine - respectul față de omul în prezența căruia te afli tot timpul cât vei exista pe fața pământului.
Apoi, am menționat ideea de energie nervoasă.
Chiar dacă poate suna cumva "new age", e vorba de ceva simplu de înțeles - când o dai în bară în ceea ce privește ceea ce faci / spui, începi să te consumi.
Chiar și când cei afectați de faptele sau vorbele tale nu știu că tu ești autorul "răului", tot te vei consuma. Ori pentru că ai bun simț, ori pentru că ți-e teamă că se va descoperi.
Mai mult, tu vei ști despre tine c-ai fost căcănar, iar asta îți fură mult din capacitățile nervoase. Nu-ți închipui că dacă faci ceva de rahat în relație cu alții vei avea cine știe ce salt în ceea ce privește structura ta morală.
Nici pe departe.
Chiar și oamenii lipsiți de bun simț elementar au tendința de-a trăi mici oftici depresive că n-au fost în stare de mai mult.
Iar asta duce întotdeauna la pierderi de energie și de încredere în sine pe parcurs. Adică te menține ori la un nivel mediocru, ori te-ngroapă în caz că erai oricum foarte jos.
Unii vor spune că există pe lume o grămadă de oameni care fac rău cu bună știință și sunt mândri de faptele lor. Și că au o grămadă de energie să facă rău în continuare.
Ce trebuie să știi despre astfel de oameni este tocmai faptul că-s mândri de faptele lor. Respectivii nu simt rușine față de răul pe care-l produc tocmai pentru că ei consideră faptele lor produsul unui talent sau al unor străfulgerări de geniu.
Prin urmare, e firesc să nu fie afectați, ci chiar alimentați suplimentar.
În condițiile acestea, respectivii pot la rândul lor să privească pe oricine în ochi de vreme ce consideră că sunt oameni cu fapte și atitudini excepționale.
Respectul lor de sine se bazează pe lucruri concrete, chiar dacă natura acelor lucruri este una nocivă din punctul tău de vedere. Ceea ce judeci tu pe baza cunoașterii tale nu este același lucru cu ceea ce trăiește respectivul aproape exclusiv pe baza instinctelor sale.
În fine, să nu deviez...
Când nu poți lua o decizie, e vorba mai ales de lene sau frică
De ce ți-am spus toate acestea?
Ca să te pregătesc pentru o veste bună.
Sau proastă, depinde de felul tău de-a fi.
Vestea bună ar fi că poți avea mai multă încredere în deciziile tale, mai ales că-n aproape orice situație dificilă știi care este lucrul corect de făcut.
De cele mai multe ori, dacă ai un pic de caracter, vei ști că lucrul corect de făcut este de obicei cel mai dificil dintre alegerile pe care le ai la dispoziție.
Cel mai incomfortabil.
Cel pe care lenea sau frica din tine te face să-l respingi.
Cel împotriva căruia cauți tot felul de argumente, doar-doar te vei convinge că o variantă mai ușoară, mai plăcută va ieși câștigătoare.
De asta, când te afli în fața unei decizii importante sau neimportante și ți se pare că e greu să alegi o cale, aproape întotdeauna ceea ce te blochează este întotdeauna ori lenea, ori frica.
De multe ori, e vorba chiar de o combinație dintre cele două pentru că sunt viruși care merg des împreună.
Foarte des aș spune.
Normal, e mai ușor să consideri că de fapt "nu știu ce am de făcut".
Ca și când lipsa ta principală este una de cunoaștere.
Și chiar când îți dai seama că nu ai o problemă de cunoaștere, ci una de curaj și detrminare, e mai ușor să folosești expresii rupte din literatura self help și să spui că e vorba de lipsă de încredere în propria persoană în loc să spui frică.
Sau să spui că e vorba despre incapacitate de mobilizare sau e vorba de epuizare în loc să spui lene.
E treaba ta.
Treaba mea este să folosesc denumirele care te ajută pe tine cel mai mult să conștientizezi cum stau lucrurile.
Ce faci când îți dai seama că eziți din cazua unor slăbiciuni
Atunci când lenea, frica sau cine știe ce altă slăbiciune te împiedică să iei decizia corectă, n-ai decât un singur lucru de făcut.
Să apelezi la ceea ce eu numesc "sfidări".
În cazul meu, sfidările au multe forme și multe utilizări.
Dar nu vreau acum să le detaliez pe toate, vreau doar să te învăț cum să le utilizezi tu.
"Sfidarea" este o acțiune sau o atitudine care total împotriva a ceea ce lenea, frica sau alte slăbiciuni te-ar îndemna să faci.
De exemplu, una dintre primele mele sfidări de care-mi aduc aminte a fost legat de un moment din copilăria mea, când m-am aflat pentru niște zile singur la țară, într-o zonă destul de pustie de felul ei.
Știi cum este...
Sau nu știi și-ți spun eu.
Casa veche de peste 100 ani, care scârția noaptea.
Nimeni în preajmă în afară de animalele de care aveam grijă și care-n ciuda eforturilor mele de-a vorbi cu ele se limitau doar la privit.
O imaginație alimentată de tot felul de filme de groază.
În fine, diverse zgomote afară.
Prin urmare, am decis la un moment dat să sfidez ideea clasică de prin filme în care unul dintre personaje deschide cu mare grijă fiecare ușă, fiecare dulap până-n clipa în care este căsăpit.
Cum am făcut asta?
Am ieșit să verific ce este ca și când nu mi-ar fi fost frică deloc. Fără mișcări încetinite, fără ezitări, fără momente de pauză în care să-mi fac curaj.
Pur și simplu, am acționat.
Și a fost OK, de vreme ce exist și astăzi.
A fost plăcut?
Pe moment, nu.
Ulterior, da.
Ce-nseamnă într-un final "sfidarea"?
Înseamnă să faci ceea ce știi deja că trebuie să faci, fără să pierzi vremea.
Și să o faci cu o atitudine arogant - disprețuitoare față de orice slăbiciune îți iese-n cale.
Da, poți face asta.
Poți să fii ciudatul care își bate joc de ceea de prea multe ori l-a făcut să nu acționeze sau să acționeze împotriva sa.
Vei fi mult mai câștigat decât dacă nu schimbi nimic.