Cum să folosești rușinea pe care o simți în favoarea ta

În lumea psihoterapiilor, aproape indiferent de abordare, există un efort concetrat al psihologului de-a-i convinge pe cei cu care lucrează că rușinea este ceva “rău”.

Ceva care te complexează inutil.

Sau te împiedică să-ți dezvolți potențialul așa cum ai putea să- ți-l dezvolți.

Desigur, există și excepții, dar în general, cam acesta este reflexul profesional - să-i salveze pe oameni din ghearele acestui sentiment inhibator sau de-a dreptul dezastruos din anumite puncte de vedere.

Ceea ce e bine, dar nu suficient de bine în opinia mea.

Și-mi permit să am opinii legat de ce e bine și ce nu e bine în intervențiile terapeutice pentru că psihoterapia nu este o știință din categoria științelor “adevărate”.

Care, așa cum ți-am tot repetat în caz că citești atent ceea ce-ți scriu, sunt doar acestea - fizica, chimia, matematica și biologia.

Restul sunt arii de cunoaștere profund subiective care fac uneori efortul de-a fi obiective, ceea ce e lăudabil și uneori amuzant.

În fine, scopul meu nu este să-mi fac colegii de breaslă să se simtă mai puțin importanți decât sunt, ci doar să lămuresc de câte ori am ocazia că suntem ceva mai puțin decât ne imaginăm, ceea ce nu înseamnă că nu putem avea o uriașă capacitatea de-a influența viața oamenilor în bine.

Mai ales dacă renunțăm la dogme.

De exemplu, dacă renunțăm la reflexul de-a combate disperați tendința oamenilor de-a fi rușinați de ceea ce face și, câteodată, chiar de ceea ce sunt.

De altfel, acest text te-nvață cum să folosești acest nobil sentiment în favoarea ta fără să fie nevoie să plătești pentru nenumărate și scumpe sesiuni de psihoterapie cu mine.

Normal, ceea ce urmează nu este psihoterapie, ci doar un soi de orientare subtilă în ceea ce privește modul în care ai putea să-ți folosești sentimentul de rușine în loc să te lași copleșit de acesta sau, din contră, în loc să-l tratezi ca fiind o chestie care n-ar trebui să te atingă.

Bun, hai să-ncepem cu începutul...