Ce a greșit Buhnici

Gândește-te un pic...

Crezi că după ce George Buhnici și-a cerut scuze, femeile grase și cu vergeturi s-au simțit măcar un pic mai bine?

Nu poți ști cu siguranță, dar poți bănui că s-au simțit la fel ca înainte.

Dacă se simțeau bine în pielea lor, ce-a spus Buhnici oricum nu conta.

Dacă nu se simțeau bine în pielea lor, ce-a spus Buhnici le-a reamintit că nu se simt bine, iar scuzele nu le-a produs vreo alinare.

În mintea omului care are o suferință pentru că e prea gras, prea slab, prea normal etc. un astfel de atac este dureros, iar scuzele nu repară nimic.

Mai ales un anumit tip de scuze, dar despre asta voi vorbi mai încolo.

Cine a primit totuși satisfacție

Simplu.

Au primit satisfacție doar cei care voiau să-l vadă umilit pe Buhnici.

Exact.

Nimic de bun simț în toată povestea.

Cei care au primit satisfacție nici măcar nu sunt victimele vorbelor lui Buhnici.

Sunt profitorii de situații scandaloase sau vânătorii de corectitudine politică extremă.

Cei care militează onest pentru respect în societate nu au orgasme în astfel de situații pentru simplu fapt că n-au un fond isteric.

Prin urmare, încă un motiv pentru care scuzele lui Buhnici au fost inutile.

De ce Buhnici n-ar fi trebuit să-și ceară scuze

Dincolo de inutilitatea scuzelor, motivul pentru care Buhnici n-ar fi trebuit să-și ceară scuze este altul.

Ți-l spun imediat, dar trebuie întâi să te lămuresc într-o privință.

Va trebui să ții cont de realitate.

O spun mai ales pentru că trăim într-o societate extrem de imatură, de răzgâiată, în care indivizii au impresia că totul s-ar învârti în jurul lor.

Nu, nu contezi atât de mult în fiecare situație care ți se ivește în față.

Prin urmare, scuzele lui Buhnici reprezintă o chestiune care trebuie analizată mai ales din perspectiva lui.

De ce?

Pentru că-n ciuda tuturor presiunilor, el a controlat într-un final acțiunea respectivă.

Sigur, e datoaria societății să-ncerce să facă tot ce ține de ea pentru a-și proteja interesele, dar scuzele sunt ale lui Buhnici, nu ale altcuiva.

În fine, Buhnici n-r fi trebuit să-și ceară scuze pentru că el a crezut în ceea ce a spus inițial.

Mai mult, n-a crezut în scuzele pe care le-a prezentat ulterior.

Nu-ți închipui că peste noapte s-a întâmplat ceva în mintea lui și brusc a ajuns la concluzia că el se duce la mare de fapt ca să vadă femei supraponderale și vergeturi.

Sau că se poate duce la mare fără să aibă păreri ofensatoare față de femeile grase și cu vergeturi.

Nu, nici pe departe.

Mai mult, scuzele pe care și le-a cerut au fost efectul presiunilor externe.

Nu a fost un moment de reașezare totală a vederilor lui despre de acest subiect.

I-a fost frică de faptul că toate acele companii care au politici clare în privința persoanelor cu care își asociază imaginea îl vor arde la bani.

Așa că a preferat să anuleze din vorbe ceva în care credea pentru a prezenta ceva în care nu crede.

Și-a cerut scuze de frică.

Nu-l cunosc personal.

Adică în afară de salut - salut în camera de machiaj de la ProTV nu am discutat niciodată și nu am urmărit niciodată munca lui.

Nu că ar fi ceva în neregulă cu el.

Habar n-am.

Fără să-l cunosc, în situația aceasta cu scuzele mi s-a părut laș și fals.

Este cu adevărat laș și fals?

Habar n-am, nu-l cunosc.

Oricum, fiecare e-n felul său,

Unii suntem grași și cu vergeturi, alții suntem disperați să vedem niște umilire publică și, în fine, unii suntem fricoși și falși.

Și lipsiți de personalitate.

Ce ai putea învăța tu din toată povestea cu Buhnici

Sunt mai multe lucruri.

În primul rând, toți oamenii au mintea bântuită de tot felul de idei, păreri, credințe etc.

O parte dintre acestea sunt real aberante sau sunt total împotriva bunului simț social. Pentru integrarea ta socială, e sănătos să nu le vehiculezi în medii nesigure pentru tine.

Unele chiar ar fi bine să le păstrezi pentru tine în totalitate.

Altele sunt doar controversate.

Ce trebuie tu să faci este să discerni între ce este controversat și ce este aberant.

Cultural vorbind, există diverse curente care încearcă să facă ceea ce e firesc să facă - să-ți modeleze modul de a gândi și de a acționa.

Una dintre pârghiile prin care aceste curente reușesc să facă asta este prin încercări de-a te inhiba când vine vorba de idei / teme care nu sunt în acord cu zicerile curentului respectiv.

De exemplu, dacă te apuci să spui că obezitatea e o problemă gravă pentru societate și că oamenii ar trebui încurajați să și-o rezolve, vei descoperi instant că există indivizi care te vor face în fel și chip.

Că lezezi sentimentele celor care suferă deja.

Că nu înțelegi că oamenii respectivi sunt victime.

Că ești primitiv în abordări.

Că n-ar trebui tu să vorbești în condițiile în care ai părul negru.

Că n-ar trebui să vorbești în condițiile în care ai un tricou albastru.

Adică vei fi rușinat atât cu argumente solide, cât și cu chestii penibile.

Dar vei fi rușinat.

Și, în funcție de structura ta, vei face pași înapoi sau nu.

Dacă vei face pași înapoi pentru ceva ce în realitate crezi, data următoare nu doar că nu vei mai vorbi despre asta, dar poate chiar vei prelua din discursul acuzator la adresa ta și vei face tu munca celor care se asigură că nimeni nu mișcă în front.

Vei fi tentat să faci asta inclusiv pentru a demonstra iar și iar că ce ai făcut / spus la un moment dat a fost o scăpare, că tu ești altfel.

Am o veste proastă: pentru cei mai vocali dintre acuzatori, indiferent cât te-ai umili sau cât de ok ai fi-n faptele tale ulterioare, niciodată nu va fi de ajuns.

OK, dar când ar trebui să-ți ceri scuze

Depinde ce fel de viață dorești să duci.

Dacă vrei să duci o viață cocoșată, atunci e firesc să-ți ceri scuze în orice situație în care superi persoane mai puternice decât tine sau în orice situație în care dacă nu-ți ceri scuze ai ceva de pierdut.

Dacă te interesează să exiști cu adevărat ca persoană, atunci ar trebui să-ți formezi niște principii care să-ți fie reper.

Astfel, în funcție de acele principii decizi dacă e cazul sau nu să-ți ceri scuze.

De exemplu, dacă spui / faci ceva ce intră în conflict cu acele principii, e firesc să regreți situația pe care ai provocat-o.

Prin urmare, încerci să repari ce-ai greșit, iar scuzele pot face parte din schema aceasta de reparație.

Uite, un exemplu concret.

Ai o ceartă cu iubita / iubitul, dar un principiu de-al tău spune că indiferent de discuție, îți păstrezi calmul, nu vorbești aiurea, nu ridici vocea etc.

În schimb, tu ai încălcat acest principiu pe-ndelete în cazul discuției respective.

Ce faci?

Îți ceri scuze.

De ce?

Pentru a întări față de celălalt, dar și față de tine însuți că reacția ta nu este ceea ce-ți dorești de la tine.

Și că nu a fost o chestiune firească.

Cum arată scuzele într-o astfel de situație?

Scuzele ar trebui să fie o reparație față de celălalt și o atenționare pentru tine.

Deci nimic din zona autoumilirii.

N-a fost OK cum am reacționat când am discutat aseară. Nu-mi face vreo plăcere c-am tratat lucrurile așa.

E o diferență majoră față de varianta clasică:

Te rog să mă ierți c-am vorbit aiurea aseară.

Mai mult, scuzele ar trebui prezentate o singură dată, limpede, direct.

Atât.

Dacă cel față de care te-a scuzat încearcă să te facă să te scuzi repetat, ceva nu e în regulă în interacțiunea voastră și respectivul nu vrea scuze, ci să te autoumilești.

În concluzie, îți ceri scuze când ți-ai încălcat un principiu sau ai avut un comportament în dezacord cu ceea ce ai vrea să fii.

Nu-ți ceri scuze pentru că-ți cere cineva să o faci sau dacă ceea ai făcut / spus reprezintă ceva ce tu crezi cu adevărat.

Îți ceri scuze din noblețea minții și caracterului tău, nu de teamă că ai de pierdut în caz că n-o faci.

Ce chestiune penibilă să nu faci când e vorba de cerut scuze

Dincolo de ideea de-a nu-ți cere scuze pentru ceva ce crezi sau de-a-ți cere scuze de frică, mai este o ceva demn de menționat.

În noianul de reacții la adresa lui Buhnici, au existat și unele din această categorie:

De ce acest flăcău a făcut așa ceva?

Bănuială mea este că-i curvă de atenție.

Adică a văzut că s-a întâmplat ceva și ar vrea ca o parte din atenția din jurul subiectului să se îndrepte și spre el.

Avea la dispoziție două variante.

Ori să spună că Buhnici a fost blând și să adauge el alte ofense.

Sau să se apuce să-și ceară scuze în numele altora, să se tăvălească de rușine pentru ce-a putut face altul.

Pentru prima variantă, atenția pe care o primea nu ar fi fost ceea ce și-ar fi dorit, așa că a mers spre varianta “onorabilă”.

Curvă de atenție.

↓ ↓ ↓

Ideea este să nu faci niciodată asta.

Ăla-și cere scuze pentru ceva ce nu a făcut.

Ca un servitor care observă că stăpânul s-a udat și se apucă să își ceară scuze c-a plouat.

Mai mult, își cere scuze și în numele tuturor bărbaților.

Nu e treaba lui să-și ceară scuze în numele altora, dar o face din disperarea de-a exista, de-a fi mângâiat pe cap, de-a fi lăudat.

Penibil.

Nu face asta.

‌‌

‌‌